💳 –4% reducere instant la plata cu cardul – aplicată automat în coș.

Servus Collection Kit de test lumânări soia pentru matrițe: 1 kg ceară + 3 fitiluri

Servus Collection
55,85 RON 50,26 RON
Kit de test pentru lumânări din soia turnate în matrițe: 1 kg KeraSoy Pillar 4120 (Kerax, UK) și fitil Schreiber SKS 3x8, 3x10, 3x12, câte 5 m. Fitilul SKS îl ardem în atelier pe stearină și palmier, unde la diametrul potrivit dă un cerc de topire uniform; pe soia compari trei mărimi în matrița ta. Conform fișei tehnice: turnare la 55–65 °C, matriță la 45–50 °C, test de ardere după 48 de ore. Nu e pentru pahare: acolo e KeraSoy Container 4130.
Készleten
Alacsony készlet
Adaugă în coș
Termékkód: KIT.TEST-PILL-SOYA Segítségre van szüksége? 0726162810
Helyezze a kívánságlistára Kérjen információt
  • Leírás
  • Jellemzők
  • Vélemények (0)

Din Atelierul Servus: Ce este și de ce l-am făcut

Kitul conține un kilogram de ceară de soia KeraSoy Pillar 4120 (Kerax, UK), granule pentru lumânări turnate în matrițe, plus fitil împletit din bumbac Schreiber SKS în trei mărimi: 3x8, 3x10 și 3x12, câte cinci metri fiecare. Toate se vând și separat. Aici sunt împreună pentru că răspund la aceeași întrebare: ce fitil merge pe soia, în matrița ta.

Fitilul SKS îl ardem în atelier pe lumânări cu stearină și pe lumânările din ceară de palmier turnate în matrițe. Pe ceara de soia, cum e 4120, recomandarea noastră e să urci o treaptă față de tabel. Cât de mult depinde de diametru, de matriță și de ce pui în ceară. De aceea nu-ți dăm o mărime fixă. Îți dăm trei și metoda prin care alegi.

Sînziana spune: „4120 e o ceară disciplinată, nu universală. Iese din matriță cu detaliile întregi, dar cere matrița caldă și răbdare la răcire. Fitilul nu i-l alegi după tabelul de stearină — soia cere mai mult. De asta ai trei în cutie: le arzi una lângă alta și alegi pe matrița ta."

Ce fitil pentru ce diametru

Tabelul fitilului e făcut pe stearină. Pe 4120 pornești de la mărimea din tabel și o compari cu treapta de deasupra:

Diametrul lumânării Pe stearină (tabelul fitilului) Pe 4120 compari
3–5 cm 3x8 3x8 și 3x10
5–7 cm 3x10 3x10 și 3x12
7–9 cm 3x12 3x12. Mai sus nu avem în seria SKS: la diametrele astea testul îți spune dacă ajunge

Diametrele sunt orientative. Parfumul și colorantul îngreunează fitilul, așa că testul se reface când le adaugi.

De ce o treaptă mai sus pe soia

Cerurile vegetale cer fitil mai puternic decât stearina la același diametru. Pe un fitil prea mic, cercul de topire rămâne în urmă: ceara nu ajunge la margini și lumânarea sapă un tunel. Pe unul prea mare, flacăra crește și ceara topită trece peste perete. Fișa fitilului nu greșește. E făcută pe stearină, iar 4120 e altă ceară.

Ce nu găsești în kit

NU conține matrița. Îți trebuie o matriță pentru lumânări, cu gaură în fund pentru fitil, de 3 până la 9 cm în diametru. Mai ușor e pe una pe care o folosești deja.

NU conține mastic de etanșare și termometru. Masticul închide gaura fitilului ca să nu curgă ceara. Termometrul nu e opțional: toată rețeta stă în temperaturi.

NU conține parfum și colorant, intenționat. Testul se face pe ceara simplă, cu o singură variabilă: fitilul. Parfumul și colorantul vin după ce l-ai ales, și atunci repeți testul pe rețeta finală.

NU e pentru lumânări în pahar. 4120 se contractă la răcire. În matriță ajută la scoaterea lumânării, în pahar o desprinde de pereți. Pentru pahare e KeraSoy Container 4130.

Kitul costă cu 10% mai puțin decât componentele luate separat.

Ce conține, exact

Componentă Cantitate La ce folosește
KeraSoy Pillar 4120 (Kerax, UK) 1 kg, granule Ceara. Cam 4–5 lumânări de test de 6 × 8 cm
Fitil Schreiber SKS 3x8 5 m Lumânări de 3–5 cm
Fitil Schreiber SKS 3x10 5 m Lumânări de 3–7 cm
Fitil Schreiber SKS 3x12 5 m Lumânări de 5–9 cm

Fitilul e tratat BF-40, fără borax, conform fișei Schreiber. Cincisprezece metri de fitil ajung pentru mult mai mult decât un kilogram de ceară: restul rămâne pentru producție, după ce ai ales mărimea.

Ghid pas cu pas

  1. Pregătește trei lumânări identice. Aceeași matriță, aceeași ceară, câte un fitil pe fiecare. Notează pe fiecare ce fitil are.
  2. Preîncălzește matrița la 45–50 °C. Pe matrița rece apar dungi de răcire pe suprafață.
  3. Topește ceara până la 70–75 °C, într-un vas de inox. Nu o ține peste 90 °C: se decolorează.
  4. Toarnă la 55–65 °C, într-o singură turnare. La lumânările înalte, dacă se lasă ceara lângă fitil, completezi înainte ca lumânarea să se răcească de tot. De ce apare golul: golul de lângă fitil după răcire.
  5. Lasă-le să se răcească netulburat, la cam 25 °C. Nu în frigider: crapă și pierde luciul. Scoți lumânarea din matriță după ce s-a răcit complet. Dacă se rupe la scoatere: lumânarea care se rupe la scoaterea din matriță.
  6. După 48 de ore, arde-le pe toate trei deodată, 2 ore, în același loc, ferit de curent. Păstrezi fitilul care dă o flacără stabilă și un cerc de topire uniform: nu sapă tunel și nu trece peste perete.

Servus Collection

Din 2010, de la meșteșug la distribuție reală.

Vindem materiale alese, testate și explicate din experiență reală de atelier. Din Maramureș, pentru ateliere din toată România.

Servus. Ne vedem la masa de turnare.

Termékmegfelelőségi információk

Tip produs Servus MP: Kit

Ha szeretné kifejezni véleményét erről a termékről, írjon hozzá egy véleményt.

A vélemény sikeresen elküldve.

Compara produse

A termék összehasonlításhoz még legalább egy terméket hozzá kell adnia.

Sikeresen hozzáadva a kívánságlistához!

Törölték a kívánságlistáról!