Colorant lichid sau solid pentru lumânări: de ce standardul nostru e lichidul

Ai pus colorantul, ai amestecat, ai turnat. A doua zi, lumânarea e mai închisă la bază decât sus, sau are pe fund puncte mici de culoare, ca niște boabe care n-au apucat să se topească. Sau ai citit nuanța din cazan, ți-a plăcut, și lumânarea răcită a ieșit cu un ton mai închisă decât voiai. Prima scenă o scriem pe pagina colorantului solid, a doua pe amândouă paginile, fiindcă pe amândouă le-am văzut, și amândouă vin din același loc: formatul colorantului hotărăște ce etape ai de făcut înainte să torni și câte lucruri trebuie să iasă la fel ca să repeți nuanța data viitoare.

Colorantul lichid e colorant deja dizolvat în ulei: îl pui în picături în ceara parfumată, la temperatura de parfumare, amesteci, și n-are ce rămâne netopit. Colorantul solid e colorant prins într-o bază de ceară sau pudră de pigment: îl cântărești și îl pregătești întâi, la temperatura cerută de fișa lui, de obicei separat, într-un concentrat cu puțină ceară. De-aia standardul nostru e lichidul: la ivory, pe șarja noastră de 100 de kilograme, am trecut de la 87 de grame de solid pregătite separat și o culoare care nu ieșea mereu la fel, la 7 picături pe toată șarja și aceeași nuanță de fiecare dată. Solidul rămâne pe raft pentru cine are un motiv să-l vrea. Motivele, cifrele și ce n-am măsurat încă sunt mai jos, cu sursa lângă fiecare.

În ordinea de mai jos: ce e diferit între cele două formate în flacon și în cazan, și de ce fereastra de temperatură a colorantului se citește lângă cea a cerii; cum se dozează fiecare și de ce cifra de pe internet nu e a ta; de ce am schimbat noi solidul pe lichid, cu cifrele noastre, și când mai are sens solidul; ce-ți poate ieși prost cu fiecare și ce verifici întâi; ce comanzi pentru primul test, cu ordinea operațiilor pe fiecare format.

Eu sunt Sînziana. În atelierul nostru din Maramureș turnăm lumânări din 2010 și vindem mai departe ceara, fitilul, parfumul și colorantul pe care le folosim noi. Am colorat cu solid la început, ca aproape toți, și am trecut pe lichid când am vrut aceeași nuanță lot după lot, indiferent cine toarnă în ziua aia. Nu e o părere despre un format; e ce ne-a costat solidul la scară, spus cu cifrele din cazanul nostru și de pe fișe.

Colorant lichid sau solid pentru lumânări: ce e diferit în flacon și ce e diferit în cazan?

În flacon, diferența e purtătorul: lichidul e colorant dizolvat într-un ulei, solidul e colorant prins într-o ceară sau pudră de pigment. În cazan, diferența e o etapă: lichidul n-are nimic de pregătit, intră la temperatura la care pui parfumul, amestecat; solidul se pregătește întâi, la temperatura de pe fișa lui, iar la granulele colorate ea e mai sus decât lucrezi de obicei cu soia. Tot restul pleacă din aceste două lucruri.

Ce e colorantul lichid și de ce nu are etapă de dizolvare?

Colorantul lichid pe care îl vindem, seria C a producătorului French Color & Fragrance, e colorant deja dizolvat într-un ulei de soia rafinat; pe fișa de securitate a roșului din serie, codul D23191, uleiul e jumătate din ce e în flacon, între 50 și 55 la sută. De-aia n-are etapă de dizolvare: nu mai are nimic de topit. Ce rămâne e temperatura de încorporare și amestecarea, care sunt ale cerii, nu ale colorantului: fișa Kerax a cerii noastre de soia cere 70 de grade pentru coloranții lichizi, iar pe pagina cerii de matrițe scriem că îl adăugăm după ce blendul s-a omogenizat, la temperatura de parfumare, și amestecăm până culoarea e uniformă. Deci nu „la orice temperatură", ci la cea la care ești deja cu parfumul, fără să urci pentru el.

Ce trebuie să știi despre el în afară de picături sunt trei lucruri de pe fișa de securitate a roșului D23191, nu de pe ambalaj; fiecare nuanță are fișa ei, o trimitem la cerere. Poate da reacție alergică a pielii, așa că se lucrează cu mănuși; e clasificat ca posibil dăunător pe termen lung pentru viața acvatică; și se ține între 4 și 37 de grade, ferit de soare, cel mult un an, nu într-un recipient de metal care ruginește. E nereglementat la transport și nu e clasificat inflamabil, punctul lui de aprindere e peste 93 de grade. Și un lucru pe care îl repetăm pe fiecare pagină: nu e pentru săpun, cosmetice sau orice atinge pielea. E colorant de lumânări, atât.

Ce e colorantul solid și ce temperatură cere?

Pe raftul nostru „solid" înseamnă două produse diferite, cu două temperaturi diferite. Primul sunt granulele colorate bekro, produse în Germania: colorant concentrat într-o bază de ceară, pentru care distribuitorul dă fereastra de dizolvare la 85–95 de grade și dozajul la 1–1,5 grame pe kilogram, și spune că peste temperatura asta culoarea deviază. Pe pagina roșului am scris ce vedem când ceara e prea rece: sub 80 de grade granulele se topesc doar pe jumătate și se lasă pe fundul vasului, iar lumânarea iese mai închisă la bază decât sus. Al doilea sunt pudrele de pigment, albul opac și ivory-ul solid, cu 60–65 de grade și 0,1–0,2 la sută scrise pe paginile lor, care cer „amestecare completă, fără cocoloașe": alte cifre, alt mecanism, aceeași etapă în plus înainte de orice, pregătirea separată.

Cifra de temperatură e a produsului, nu a formatului. Un furnizor american de materiale pentru lumânări, General Wax, într-un ghid din martie 2023, scrie că blocurile și chipsurile de colorant se topesc bine între 160 și 180 de grade Fahrenheit, adică între 71 și 82 Celsius, și că adăugate în ceară prea rece lasă în urmă particule de colorant nedizolvat. Alte granule, altă fereastră, aceeași mecanică: temperatura o citești de pe fișa produsului tău, nu de pe a altuia.

De ce citești fereastra colorantului lângă fereastra cerii?

Aici e lucrul pe care nu-l scrie nimeni pe ambalajul colorantului: ceara are și ea o fereastră, și cele două trebuie citite una lângă alta. Fișa tehnică Kerax a cerii noastre de soia pentru matrițe, KeraSoy Pillar, în versiunea 6.0 din martie 2025 pe care o avem de la producător, spune trei lucruri în trei rânduri diferite: că pentru colorant pudră încălzești ceara la aproximativ 75 de grade, pentru colorant lichid, blocuri sau pudră dizolvată în parfum la 70; că e bine să nu încălzești ceara peste 85 de grade și să n-o ții mult la cald; și că temperaturile mari, până la 90, nu fac rău dacă ceara e răcită repede înapoi, iar mai sus poate să se decoloreze. Pe ceara de soia pentru recipiente, KeraSoy Container, fișa spune același lucru: topire până la 90 doar temporar, peste 85 ținut mult înseamnă decolorare.

Pune cele două ferestre una peste alta și vezi problema granulelor în soia: colorantul cere 85–95 ca să se topească de tot, ceara nu vrea peste 85 decât în trecere. Se poate, și nu cu tot cazanul: dizolvi granulele separat, într-un vas mic, cu puțină ceară, și torni concentratul în șarjă; așa doar concentratul lucrează la marginea fișei cerii, nu toată șarja, dar el intră în lot, și e o etapă în plus, cu vasul ei, cu temperatura ei și cu amestecarea ei. Asta e argumentul de temperatură, și e valabil pentru granule. Experiența noastră cu ivory, de mai jos, e alt argument, pe pudră, la 60–65 de grade: acolo nu temperatura ne-a încurcat, ci vasul în plus, consumul și nuanța care varia. La lichid, niciuna dintre etape nu există: colorantul intră la 70 sau la temperatura de parfumare, sub tot ce interzice fișa cerii. La parafina de matrițe și la palmier povestea e alta, fiindcă alea se încălzesc oricum, la topire, la 82–90 și 85–95, cum scrie în tabelul nostru de temperaturi pe fiecare ceară; acolo granulele stau în fereastra cerii fără efort. De-aia spun mai jos că solidul are încă sens pe anumite rețete, nu că e un produs greșit.

Cum se dozează fiecare format și de ce cifra de pe internet nu e a ta?

Lichidul se dozează în picături la loturi mici și se poate cântări la loturi mari, solidul se cântărește, și la amândouă cifra de pornire e a produsului și a nuanței din mâna ta, nu a formatului. Doi coloranți lichizi de la doi producători pot avea concentrații foarte diferite, la fel două granule, iar o nuanță deschisă cere de sute de ori mai puțin decât una plină; ce se transferă de la un produs la altul e metoda, adică nota cu ce ai pus la câtă ceară, și testul pe proba răcită.

Câte picături de colorant lichid la 100 de grame de ceară?

Depinde de nuanță mai mult decât de orice altceva. Punctul de pornire pe care îl scriem pe pagina noastră de coloranți e 3 până la 8 picături la 100 de grame de ceară; în ghidul nostru de greșeli la coloranți din 2025 dozarea e scrisă în procente din greutatea cerii, iar pe paginile unor nuanțe stau alte procente. Nu sunt aceeași cifră scrisă în trei feluri: ca să legi picăturile de procente trebuie cântărită picătura, și asta n-am făcut încă. Până atunci, pornești de la cifra de pe pagina nuanței tale și urci, cu proba de mai jos între pași. Iar la nuanțele abia colorate cifra e cu totul alta: la ivory, în cazanul nostru, punem 7 picături la o șarjă de 100 de kilograme de ceară. Flaconul de 10 mililitri are dop cu picurare controlată și e cantitatea de test, la orice nuanță; cel de 20 de mililitri vine cu pipetă.

Cât de mult e cifra a produsului se vede când o pui lângă altele. Un furnizor american, în pagina lui de întrebări despre coloranți, recomandă pentru lichidele lui o picătură la o livră de ceară, adică la vreo 450 de grame, pentru nuanțe deschise, și nu peste 7 pentru închise; General Wax scrie că o picătură de colorant lichid ajunge pentru o livră întreagă. Al nostru pornește, la culorile de pe pagina categoriei, de la 3 la 100 de grame. Nu e nimeni greșit: sunt produse diferite, cu concentrații diferite, și de-aia nu iei cifra din primul articol pe care îl găsești, o iei de pe pagina flaconului pe care îl ai. Și o notezi: câte picături, din ce flacon, la câte grame de ceară, pe ce ceară, la ce temperatură. Fără nota asta, două loturi ies două nuanțe, chiar cu același flacon.

Câte grame de colorant solid la un kilogram, și de ce cântarul nu te scapă de test?

Distribuitorul granulelor bekro dă 1 gram pe kilogram de ceară pentru o nuanță medie și 1,5 pentru una intensă, dizolvate la 85–95 de grade; pudra de ivory are pe pagina ei 0,1–0,2 la sută, adică 1–2 grame pe kilogram. Cântarul pare că rezolvă totul, fiindcă gramul e gram, dar la un lot de jumătate de kilogram doza e o jumătate de gram, iar cântarul de bucătărie care numără din gram în gram o vede ca zero sau ca unu; îți trebuie unul care vede zecimile. Și chiar cu el, cifra e punct de pornire: pe pagina roșului scriem că aceeași cantitate de granule dă pe soia o nuanță mai deschisă decât pe parafină, iar pe amestecuri ceva între ele. Fiecare lot de granule vine cu un certificat de conformitate a culorii față de etalonul producătorului, ceea ce înseamnă că o abatere mică între loturi e normală și e scrisă, nu că nu există.

Deci la solid ai de ținut gramele, temperatura de pe fișa lui și amestecarea, la granule până la ultima granulă, la pudră până fără cocoloașe, iar la scară și concentratul separat: granulele cântărite perfect și topite la 78 de grade tot îți lasă fundul cazanului mai închis.

Cum faci testul picăturii pe blat alb, la amândouă formatele?

Testul e același la amândouă formatele și e primul lucru pe care îl credem înainte de a turna: scoți cu o tijă o picătură de ceară deja colorată, o lași pe un blat alb, aștepți să se întărească de tot, și abia atunci citești culoarea. Pe rețetele noastre, proba caldă și cu atât mai mult ceara din cazan au ieșit mai deschise decât lumânarea răcită; explicația pe care ne-o dăm e că blocul e compact, pe când picătura e subțire, dar e explicația noastră, nu o măsurătoare. De-aia proba e verificare orientativă, iar referința rămâne lumânarea de test, răcită de tot, din pasul de la final. E scris pe amândouă paginile noastre de colorant și l-am pus și în ghidul din 2025: dacă oprești dozarea când cazanul „arată bine", lumânarea iese mai închisă. Furnizorii americani de mai sus spun același lucru cu alte cuvinte: picuri pe o hârtie albă sau pe o farfurie și lași să se răcească.

La solid, proba mai are un rol: dacă pe blat vezi puncte de culoare mai închise în picătura răcită, la granule prima verificare e dizolvarea, ceara era prea rece când le-ai pus; la pudră, amestecarea, au rămas cocoloașe. La lichid, punctele astea nu apar, fiindcă n-are ce să rămână netopit sau neamestecat. Iar când proba arată bine, notezi doza, colorantul, ceara, parfumul și temperatura, și abia apoi torni lotul de test.

De ce standardul nostru e lichidul, și când mai are sens solidul?

Standardul nostru e lichidul pentru că pe rețetele noastre, pe șarja de 100 de kilograme, cu el am repetat nuanța de la o șarjă la alta cu oameni diferiți la cazan, cu o etapă și un vas mai puțin, și, la granule, fără să urcăm ceara la marginea fișei ei. Nu e o regulă despre toate lichidele și toate solidele; e ce s-a întâmplat la noi, cu cifre. Solidul rămâne listat și rămâne o alegere corectă în trei situații pe care le spun mai jos, nu ca să-l apărăm, ci pentru că sunt reale.

De ce am trecut noi de la solid la lichid?

Am început cu solid, ca aproape toți cei care fac lumânări acasă sau la scară mică, și a funcționat. Problema a apărut la scară, și cel mai bine se vede pe o singură culoare: ivory, o nuanță pe care o turnăm în serie la lumânările noastre, în șarje de 100 de kilograme de ceară. Cu solidul, pudra de ivory, la o șarjă intrau în jur de 87 de grame, aproape nouă ambalaje de 10 grame, pe care le pregăteam separat, într-un vas mic, cu 300–500 de grame de ceară, și abia apoi turnam concentratul în cazan și amestecam. Și tot aveam probleme la culoarea finală: ivory-ul nu ieșea mereu același. Când am trecut pe lichid, la aceeași șarjă de 100 de kilograme am pus 7 picături din flacon, direct în cazan. Și culoarea a ieșit standard, de fiecare dată.

Consumul se traduce și în bani, ca un calcul orientativ la prețurile ambalajelor mici de pe paginile noastre, în septembrie 2026, fără reducerile de cantitate: ambalajul de 10 grame de ivory solid e 11,87 lei, deci cele 87 de grame ale unei șarje înseamnă în jur de 103 lei de colorant; flaconul de 10 mililitri de ivory lichid e 12,95 lei, și dintr-un flacon o șarjă consumă 7 picături. Cât costă exact cele 7 picături nu-ți pot spune, fiindcă nu le-am cântărit; ce pot spune e că un singur flacon costă cât unul din cele nouă ambalaje de solid și ține mai multe șarje.

Ce s-a schimbat de fapt nu e „picătura în loc de gram", ci numărul de lucruri care trebuie să iasă la fel. La solid: gramele, vasul de concentrat, temperatura lui, cât ai amestecat, când l-ai turnat în cazan. La lichid: același flacon cu același dop, aceeași șarjă, picăturile numărate, la aceeași temperatură, amestecat. Sunt tot niște variabile, dar mai puține, și niciuna nu cere un al doilea vas. Ce n-am făcut: n-am cântărit cele 7 picături, deci nu-ți pot spune câte miligrame de colorant sunt în ivory-ul nostru; și n-am pus două lumânări una lângă alta, aceeași ceară, aceeași nuanță, una din lichid și una din solid, fotografiate în aceeași lumină. Când le facem, intră aici.

Lichid și solid, față în față

Tabelul de mai jos pune una lângă alta cele două formate pe care le vindem, cu cifrele de pe fișele lor și cu observațiile de pe paginile și din cazanul nostru; unde cifra nu e a noastră, scrie a cui e, și pe ce produs.

Citești tabelul pe rândul care te doare pe tine. Dacă lotul ți-a ieșit cu bază mai închisă, rândul e temperatura. Dacă două loturi au ieșit diferit, rândul e repetarea. Dacă torni soia și ceara și-a schimbat culoarea de bază după un lot ținut mult la cald, rândul e fișa cerii.

Când mai are sens colorantul solid?

Prima situație e rețeta calibrată pe greutăți uscate: dacă îți ții rețeta strict în grame de ceară, parfum și colorant, fără nicio componentă lichidă în afară de parfum, solidul nu-ți adaugă nimic în ea, pe când lichidul aduce puțin ulei, cel din flacon. La câteva picături pe kilogram e o cantitate mică, dar nu e zero, și pentru cine își ține rețeta așa e un motiv legitim. A doua e ceara care se încălzește oricum sus: la parafina de matrițe și la palmier, cu 82–90 și 85–95 de grade la topire, granulele stau în fereastra cerii fără să-i ceri nimic în plus, și acolo diferența dintre formate e doar de dozare și de etape, nu de risc. A treia e albul: lichidul nostru n-are alb, are un ivoriu; pentru opacizat cerurile vegetale avem pe raft un alb opac în format solid, care e pudră, nu granule, și are regulile lui de dozare pe pagina lui, alte cifre decât cele ale granulelor.

Și mai e o situație pe care n-o trecem cu vederea: dacă lucrezi de ani cu solid, ai raportul tău de grame pe kilogram și nuanța îți iese la fel de fiecare dată, nu schimba fiindcă zicem noi. Standardul nostru e ce recomandăm cuiva care alege acum, nu o notă proastă la ce merge deja în atelierul tău. Un furnizor britanic scrie, în comparația lui dintre lichid și chipsuri, că lichidul poate fi murdar la lucru și că un flacon lăsat mult nefolosit se poate înfunda sau curge; de-aia flaconul se ține închis și se termină în anul pe care îl dă fișa.

Ce-ți poate ieși prost cu fiecare și ce verifici întâi?

Trei lucruri, și fiecare are un prim pas de verificat: baza mai închisă sau punctele de culoare, unde la granule verifici întâi dizolvarea și la pudră amestecarea; lumânarea mai închisă decât proba, care la noi a fost de fiecare dată o citire din cald; și aceeași rețetă cu altă nuanță, unde întrebarea e ce s-a schimbat, de la doză și temperatură până la lot. La niciuna reparația nu e „mai mult colorant".

De ce e lumânarea mai închisă la bază și cu puncte de culoare?

Când lumânarea e mai închisă jos decât sus, sau când pe fundul ei vezi puncte de culoare, la granule primul lucru de verificat e dizolvarea: temperatura la care le-ai pus, fiindcă distribuitorul cere 85–95, iar pe pagina noastră scrie că sub 80 se topesc pe jumătate și se lasă pe fund. Al doilea e amestecarea, până nu mai vezi nicio granulă, nu până „pare" uniform; al treilea e turnarea prea devreme, cu granulele încă pe fund, care ajung în primul recipient sau în prima matriță. La pudră, aceleași puncte înseamnă cocoloașe: verifici amestecarea concentratului, la temperatura de pe pagina ei.

Ce nu faci e să ții soia mult peste 85 ca să fii sigur: fișa cerii spune că temporar până la 90 e în regulă dacă răcești repede, mai sus și mai mult înseamnă decolorare. Deci dizolvi granulele separat, într-un concentrat cu puțină ceară, până la ultima granulă, îl torni în cazan și cobori. Sau, dacă rețeta ta e pe soia și asta ți se întâmplă des, e exact motivul pentru care noi am trecut pe lichid, și nu e nicio rușine în asta.

De ce a ieșit lumânarea mai închisă decât proba de pe blat?

Dacă ai oprit dozarea uitându-te în cazan sau la picătura încă moale, lumânarea iese mai închisă; la noi așa a fost la amândouă formatele. Culoarea se citește pe proba întărită de tot, pe blat alb, și chiar și ea a ieșit la noi un pic mai deschisă decât blocul final. Reparația e pe lotul următor, nu pe ăsta: scazi picăturile sau gramele, refaci proba, notezi. Pe lotul deja turnat, singurul lucru cinstit e să-l vinzi ca nuanța care a ieșit, nu ca cea din poză.

Aici intră și reproșul pe care îl citim în recenzii, cuvânt cu cuvânt, „neconcordanță între culoarea din site și produsul primit". Recenzia nu spune de unde vine diferența, și nici noi nu putem ști din ea: poate fi lumina din poză, poate fi și mecanica asta, o probă citită din cald și o poză făcută la cald, iar clientul primește blocul răcit. Ce poți controla tu e partea a doua: lumânarea se fotografiază răcită de tot, în lumină de zi, ca să nu promiți o nuanță pe care blocul n-o are.

Aceeași rețetă, altă nuanță: ce s-a schimbat, în ce ordine cauți?

Când aceeași notă dă altă nuanță, s-a schimbat unul din cinci lucruri, și le verifici în ordinea asta: doza, adică dacă nota chiar a fost respectată, cu același flacon și același dop; temperatura și amestecarea, la solid mai ales, unde un concentrat topit pe jumătate schimbă tot; ceara, fiindcă aceeași doză dă pe soia mai deschis decât pe parafină, cum scriem pe pagina roșului, iar un blend nou sau un lot nou din aceeași ceară poate avea altă culoare de bază, pe care o găsești în fișa lui, la rândul „Colour"; parfumul, fiindcă în ghidul din 2025 am scris că notele grele, vanilia, caramelul, lemnul, condimentele, pot „mânca" pigmentul, adică schimbă nuanța, deci culoarea se citește pe amestecul final, cu parfumul în el, oricând ar fi intrat colorantul după fișa lui; și lotul de colorant, fiindcă la solid abaterea între loturi e scrisă în certificatul lui, iar la lichid orice flacon nou se probează întâi pe rețeta ta, pe o cantitate mică, înainte de serie.

Nu schimbi două variabile deodată: dacă ai ceară nouă și flacon nou în aceeași zi, faci o probă cu ceara nouă și colorantul vechi, apoi invers, și abia apoi lotul. E aceeași disciplină ca la citirea fișei unui lot nou: schimbi un lucru, măsori, notezi.

De unde începi

Începi cu formatul pe care ți-l dă rețeta ta, cu cantitatea lui de test și cu o probă pe blat alb înainte de primul lot. Pentru cine alege acum, fără o rețetă pe grame uscate și fără parafină sau palmier în cazan, răspunsul nostru e lichidul: fără etapa de pregătire separată, mai puține lucruri de ținut la fel, și fișa cerii lăsată în pace.

Ce comanzi pentru primul test

Comanzi cantitatea de test a formatului tău și nimic mai mult până nu ai nota scrisă: 10 mililitri la lichid sau 10 grame la solid, la orice nuanță, plus lucrurile care nu se cumpără de la noi. Ordinea de la noi, la orice culoare pe care n-am mai turnat-o, cu pașii care diferă pe format scriși separat:

1. Pregătești blatul alb și caietul. O placă de faianță albă, o farfurie, o coală groasă; și un loc unde scrii ceara, cantitatea ei, colorantul, doza, parfumul, temperaturile, la fiecare probă.
2. Topești ceara la temperatura de pe pagina ei. Dacă lucrezi cu solid, aici e etapa lui: cântărești și pregătești concentratul separat, într-un vas mic cu puțină ceară, la temperatura de pe fișa produsului tău; granulele le dizolvi până la ultima, pudra o amesteci până nu mai are cocoloașe; torni concentratul în cazan, amesteci, apoi lași temperatura să coboare. Dacă lucrezi cu lichid, aici n-ai nimic de făcut.
3. Cobori la temperatura de parfumare și pui parfumul, în procentul rețetei tale, cum cere fișa cerii: după topire, înainte de turnare. Îl pui înainte de a citi culoarea, ca proba să arate rețeta finală, cu parfumul în ea.
4. La lichid, acum pui picăturile, la temperatura de parfumare, pornind de la cifra de pe pagina nuanței tale, și amesteci până culoarea e uniformă. La solid, culoarea e deja în cazan din pasul 2.
5. Faci proba pe blat, o picătură, așteptată până se întărește de tot. O citești în lumină de zi, nu sub becul de deasupra cazanului. Prea deschisă: la lichid mai adaugi picături și repeți; la solid nu pui granule sau pudră în șarja deja răcită, pregătești un concentrat mic în plus și îl încorporezi, sau notezi și corectezi doza la lotul următor. Prea închisă: nu diluezi cu ceară curată, fiindcă ai schimba procentul de parfum; notezi și refaci proba la lotul următor cu doză mai mică, sau, dacă adaugi ceară, recalculezi parfumul la noua cantitate și scrii cifrele finale. Puncte mai închise în picătură, la solid: granulele n-au fost dizolvate de tot sau pudra a rămas cu cocoloașe.
6. Notezi raportul care a ieșit, torni lotul de test și îl citești a doua zi, răcit de tot, lângă probă. Dacă blocul e mai închis decât proba cu mai mult decât te așteptai, corecția e pe caiet, pentru lotul următor.
7. Arzi lumânarea de test, cu fitilul ales pe rețeta colorată. Fișa Kerax spune că parfumul, culoarea și forma lumânării schimbă alegerea fitilului și că fiecare combinație se testează la ardere; protocolul nostru de ardere e în articolul despre prima ardere. O culoare e gata când a trecut și de proba asta, nu când a arătat bine pe blat.

Iar când stai între cele două formate fără un motiv dintre cele trei de mai sus, lichidul: nu are granulă netopită, și de la el pornesc kiturile și rețetele noastre.

Ce ne scrii dacă nu iese

Ne scrii ceara și cantitatea ei, colorantul și formatul, câte picături sau câte grame ai pus și cum, la ce temperatură era ceara când l-ai pus, parfumul și procentul lui, și două poze în lumină de zi: proba de pe blat și lumânarea răcită. Din astea se vede dacă e doza, temperatura, citirea din cald sau lotul; fără ele am da un sfat general, și un sfat general nu-ți repară lotul. Pe WhatsApp sau la telefon, la 0726 162 810, ori pe email, la office@lumanariservus.ro, luni până vineri între 8:00 și 16:30.

Colorantul nu se alege după cât de frumos arată în flacon și nu se dozează după cifra din primul articol găsit. Se alege după etapele pe care ți le cere lângă fereastra cerii tale, se dozează după nota ta, și se citește pe proba răcită, apoi pe lumânarea de test. Lichidul ne-a scos o etapă și un vas din drum, pe rețetele noastre, și la ivory ne-a dat aceeași culoare la fiecare șarjă; proba și arderea rămân ale tale la orice format.